Istoricul localității

Prezenţa unor populaţii în zona Văii Bistrei încă din neolitic, este dovedită de cele şapte topoare din piatră, ceramică de tip Tisa II, descoperite pe teritoriul comunei Popeşti.Cele mai însemnate descoperiri sunt din epoca bronzului (1700-1800 î.e.n.), topoarele de bronz de la Voivozi. Acestea sunt păstrate la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti.

În timpul domniei lui Burebista au existat trei cetăţi dacice: la Voivozi, Sacalasău Nou şi Şinteu. Pentru perioada dacică nu s-au descoperit urme arheologice, dar au fost descoperite 18 monede dacice şi 16 monede greceşti din argint bătute în oraşele Appolonia şi Dirhaccumde pe ţărmul Adriticii, găsite întâmplător pe dealul Bucărar din Budoi. Pentru perioada romană există o singură monedă descoperită pe dealul Comoara din Popeşti, un dinar roman din timpul lui Marcus Aurelius, bătut în cinstea Divei Faustina.

Populaţia autohtonă a continuat să locuiască pe aceste meleaguri şi în perioada următoare, când resursele teritorilui le permitea să trăiască în locuri mai adăpostite.

Continuarea activităţii umane în perioada următoare este dovedită de însuşi numele râului Bistra, denumire de origine slavă, care demonstrează că în zonă existau aşezări omeneşti încă înainte de secolul VI-IX e.n.În anul 1971 şi 1972, Radu Popa în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea au făcut cercetări în zona Bisericuţa din Voivozi, unde descoperă materiale arheologice care dovedesc existeţa a două aşezări distincte: prima din sec. III-IV e.n., iar a doua foarte probabil din sec. XI-XII e.n. Rezultatul ne face să credem că locuitorii acestei regiuni trăiau într-o puternică comunitate de sate româneşti, care erau patronate de călugări, această zonă fiind cunoscută ca un  puternic centru bisericesc, al românilor din nordul Bihorului, situaţi pe teritoriul satului Voivozi, deoarece numai românii puteau fi ortodocşi în acea perioadă. În aceste locuri se pare că ar fi existat o reşedinţă voievodală a lui Baliţă-Vodă, de la care se trage numele satului Voivozi.

În 1359 voievodul Drag (frate cu Balită-Vodă) călătoreşte la Constantinopol, ajunge la patriarhul Antonie (august 1391) şi aduce moaşte sfinte pentru mănăstirile de la Voivozi şi Peri (Maramureş), astfel cele două mănăstiri devin „mănăstiri surori’’.

În 1456 satele de pe valea Bistrei ajung sub stăpânirea episcopului catolic de Oradea, sub comanda căruia voivozi locali şi oastea de iobagi a acestora participă alpturi de Iancu de Hunedoara la luptele împotriva turcilor. Pentru participarea la luptă în momentul în care fiul lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, ajunge rege al Ungariei acordă localităţilor de pe valea Bistrei o serie de privilegii şi scutiri de dijme. Între 1472-1569 localităţile de pe valea Bistrei revin vechilor protectori şi ctitori ai mănăstiri Voivozi: familia Dragffi.

Răscoala condusă de Rakoczy Ferencz pentru eliberarea Ungariei şi Transilvaniei din anul 1703-1711, s-a desfăşurat pe teritoriul comitatului Bistra în locul denumit de către localnici şi „Balta Roşie”. În 1706 are loc primul Urbariu, când se stabileşte o parte din onomastica locuitorilor. În Popeşti cele mai răspândite nume au fost: Crainic, Pop, Cheregi, Pintiuţa şi Buidoşo. În Voivozi :Susa, Pârcălab, Jarca şi Micaci. În Cuzap: Hebriştean şi Jarca. În anul 1785 poposesc pentru prima dată slovacii (aprox 50 familii) veniţi la chemarea baronului habsburgic Baranyi, ca muncitori forestieri. După consolidarea stăpânirii austriece, fiscalitatea fiind mereu în creştere, au loc o serie de mişcări locale ţărăneşti.

În prima jumătate a sec. al XVIII-lea, domeniul feudal ajunge sub stăpînirea ordinului căligărilor „albi” al Abaţiei de Melk din Austria, căruia îi aparţinea districtul Bistra şi satele respective. Folosindu-se de Patenta Imperială din 1854 Abaţia de Melk răpeşte noi pământuri din proprietatea locuitorilor conform căreia aplicarea măsurilor s-a făcut pe nedrept, prin răpirea moşiilor obţinute din strămoşi, pentru care locuitori au făcut robotă obligatorie, iar mai târziu au plătit regulat impozitul legal.

Contextul general al mişcărilor din Transilvania în care s-a înscris şi acţiunea revendicativă a ţăranilor din Popeşti, ne arată spiritul justiţiar al ţărănimii din zonă, capacitatea de rezistenţă la o tot mai accentuată exploatare socială şi naţională, fiind o reacţie tipică târzie a ţărănimii asupra felului cum se aplicase patenta imperială şi comasarea moşiilor. Această stare de lucru a dus la fenomenul de emigrare a unor locuitori în America „avem numai a zecea parte din  pământurile hotarului şi 9 părţi sunt ale domeniului parohiei de Melk de la care în veci n-am primit nici un fel de ajutor pentru şcoală, ba nici nu putem, ci mergem cu seamă în America”.

În ceea ce priveşte forma de proprietate a comunei Popeşti la sfârşitul sec. al XIX-lea şi la începutul sec. al XX-lea pământul aparţinea în proporţie de peste 76% marilor moşieri. Pe măsura creşterii luptei naţionale şi sociale ne apropiem de momentul reîntregirii naţionale din 1918. Ca în toate localităţile din Transilvania şi în comuna Popeşti iau naştere consilii naţionale române şi gărzi naţionale române pentru apărarea ordinii şi preluarea conducerii. La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 sunt prezenţi Paul Laurean şi Lazoc Florian, reprezentanţi ai locuitorilor din Popeşti. Prin Dictatul de la Viena din 1940 alături de alte ţinuturi din Transilvania şi ţinuturile de pe valea Bistrei trec sub stăpânirea Ungariei hortiste, iar după 4 ani iau naştere unele mişcări pentru eliberarea de sub stăpânirea hortisto-hitleristă a acestor ţinuturi.

În 1945 cu ocazia înfăptuiri reformei agrare ultimele moşii au fost confiscate şi împărţite ţăranilor cu pământ puţin şi celor fără pământ.

În 1930 sediul comunei Cuzap se mută în localitatea Voivozi, iar în 1968 comuna Voivozi se uneşte cu comuna Popeşti având arondate satele: Popeşti, Voivozi, Bistra, Varviz, Budoi, Cuzap şi Vărzari. În perioada 1950-1989 întreaga activitate industrială este legată de exploatarea lignitului şi a nisipului bituminos, iar zona devine prosperă şi apar numeroase edificii culturale şi sociale.

În 1992 au loc primele alegeri libere în cadru Primăriei Popeşti, când este ales primarul comunei şi membrii consiliului local format din 17 membri. La data de 6 august 1995 se sfinţeşte piatra de temelie a Mănăstiri Ortodoxe din Voivozi.

La 30 iunie 2004, după 130 ani de minerit, această activitate dispare definitiv din peisajul comunei Popeşti.